joi, 17 mai 2012

Ciorba de perisoare



Ciorba de perisoare este cunoscuta si preferata de multi pentru simplitatea prepararii ei.

Dar... am auzit multe persoane, spunand ca li se desfac perisoarele la fiert.

Mie nu mi s-a intamplat niciodata, asa ca am gasit de cuviinta sa va arat cum procedez eu, poate este de ajutor cuiva.


Ingrendiente:

1 ceapa, 1 morcov, 1 ardei rosu, 1 ardei verde, patrunjel si telina tocate marunt, 250 gr carne tocata, 1 ou,
50 gr orez, cimbru, sare, 50 gr pasta de tomate, bors magic/natural sau o lamaie pentru acrire.



Mod de preparare:

Carnea, oul, orezul spalat, un praf cimbru, 2 linguri patrunjel tocat si 1 lingurita sare, se amesteca pana la omogenizare.






In palmele trecute prin apa rece, se formeaza perisoarele care se pun la fiert in oala cu 2 l apa ajunsa la punctul de fierbere.





Se spumeaza, se lasa 10 minute la fiert, apoi se adauga ceapa curatata, spalata si taiata marunt.
Se fierbe la foc moderat.
Se adauga morcovul, ardeii taiati marunt, telina si patrunjelul.
Se pastreaza putin patrunjel pentru a presara deasupra la final.
Dupa cca. 30 de minute, se adauga pasta de tomate, apoi borsul si sarea dupa gust.
Se serveste fierbinte cu smantana si patrunjel tocat deasupra.





S-aveti pofta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu